schisandra

Un tip de viță de vie originară din nordul Chinei și Orientul Extrem al Rusiei, schisandra chinensis produce niște fructe de culoare roșu aprins și puternic aromate, foarte apreciate de medicina tradițională pentru calitățile lor. Numele chinezesc al acesteia este wu-wei-zu, adică fructul cu 5 gusturi (dulce, acru, amar, înțepător și sărat). Săratul și acrul se spune că are efect asupra ficatului sau testiculelor, amarul și înțepătorul este benefic pentru inimă și plămâni iar dulcele favorizează funcționarea stomacului.

Unul dintre efectele cele mai importante ale fructelor de schisandra este cel antibacterian. Aceasta poate preveni infecțiile post-operatorii, conform unui studiu pe animale publicat în 2012 în revista „Biochemical and Biophysical Research Communications”, care a arătat că un extract de schisandra a redus inflamațiile și nivelul bacteriilor în cazul operațiilor abdominale. Tot schisandra poate reduce bacteriile care cauzează parodontoză, o inflamație a gingiilor și oaselor de la baza dinților, notează un număr din 2011 al publicației „International Immunopharmacology”.

În fructele de schisandra se găsesc compuși activi cum ar fi schisandrinul, despre care „Journal of the Science of Food and Agriculture” scrie că promovează dezvoltarea și ramificarea neuronilor în zonele cerebrale responsabile de stocarea memoriei, rezultând o mai bună și mai eficientă comunicare cu alte celule. Acest lucru se traduce prin îmbunătățirea funcțiilor cognitive, cum ar fi memoria, atenția și capacitatea de concentrare.

Polenul de schisandra a arătat puternice efecte antioxidante și protectoare pentru ficat. O doză zilnică de 10 mg/kg administrată timp de 42 zile a redus nivelul lipidelor oxidate din ficat și a stimulat creșterea enzimelor antioxidante, rezultând într-o mai bună capacitate a ficatului de a neutraliza radicalii liberi, particule puternic reactive care produc degenerări celulare.

Alt compus din schisandra se numește Gomisin A și este o lignină (fibră vegetală) cu efect antitumoral, promovând distrugerea prematură a celulelor dintr-o cultură de cancer de colon. În cazul leucemiei, revista „Molecules” susține că schisandra oferă suport imunitar pe durata tratamentului.

În Rusia, locuitorii zonelor sălbatice folosesc ceaiul de schisandra pentru energizare și alungarea oboselii.

Ca măsură de precauție, întrucât testele de siguranță sunt încă neclare, se recomandă evitarea consumului de schisandra pe durata sarcinii și alăptării.

Cumpărați schisandra pulbere bio din magazinul nostru online