Pulmonary_aspergillosis

Sunt numeroase infecțiile fungice care pot afecta organismul uman, iar aproape în fiecare astfel de situație o parte din vină o poartă candida. Proliferarea candidei în ziua de azi are printre cauze dieta nesănătoasă, excesul de antibiotice (inclusiv în fermele de animale) sau poluarea cu substanțe toxice. Chiar și când este vorba de alte infecții cum ar fi cea cu ciuperca piciorului, corpul devine vulnerabil la atacurile fungice tot din cauza candidei.

Termenul generic de fungi cuprinde diverse drojdii, ciuperci dermatofite sau mucegaiuri infecțioase. De exemplu candida se dezvoltă sub formă de hife, niște filamente atașate de țesuturi care afectează diverse organe și dezvoltă numeroase enzime și toxine, distrugând celulele sănătoase prin intermediul radicalilor liberi. Numeroase infecții vaginale sunt cauzate de candida.

Ciupercile dermatofite cauzează piciorul atletului, micoza inghinală, infecții ale unghiilor sau pecingine. Mucegaiurile pot genera reacții alergice și infecții respiratorii, uneori cauzând infecții sistemice care pot afecta pielea, oasele, încheieturile, glandele adrenale, nodulii limfatici sau chiar sistemul nervos central.

Micozele trebuiesc tratate cât mai rapid, înainte să se răspândească și să afecteze întreg organismul. Un factor cheie în stoparea fungilor stă în dietă, întrucât acestea se hrănesc în special cu zaharuri. Pe lângă diversele tipuri de zahăr, carbohidrații și excesul de fructe sunt de asemenea responsabile pentru dezvoltarea ciupercilor.

Pentru tratarea infecțiilor dermatofite, se pot utiliza în mod direct uleiurile esențiale de arbore de ceai, oregano, neem, mentă, rozmarin sau cuișoare. Dacă sunt prea concentrate acestea se pot dilua în apă, apoi aplica local. Usturoiul, oțetul din cidru de mere sau uleiul de cocos sunt și ele extrem de benefice.

Infecțiile fungice sistemice se pot trata cu diverse extracte naturale ce se găsesc sub formă de uleiuri esențiale, ceaiuri, capsule gelatinoase sau alifii. Pe lângă plantele deja amintite mai pot fi de folos aloe vera, extractul de măsline, extractul din sâmburi de struguri, probioticele, nuca neagră, pau d’arco, pelinul, dracila, goldenseal sau acidul undecilenic.

Unele dintre aceste plante și extracte nu sunt recomandate în timpul sarcinii sau alăptării, prin urmare cereți mai întâi sfatul medicului și informați-vă în prealabil.